UTILE

Ce schimbari aduc noul Cod fiscal si noul Cod de procedura fiscala in 2016

Cota TVA

Cea mai importanta masura de relaxare fiscala pentru anul acesta vizeaza reducerea cotei generale de TVA, de la 24% la 20%, care ar trebui sa conduca la scaderea preturilor cu 3,33%, daca se transmite integral. Va scadea, de la 1 ianuarie, taxa de la 9% la 5% pentru cinematografe, muzee, livrarile de carti, manuale, ziare si reviste. Aceeasi taxa se va aplica si pentru evenimentele sportive si culturale. Ocota de TVA de 9% se aplica pentru medicamente, hoteluri, alimente, restaurante si catering si furnizarea de apa. TVA mai mica ar putea antrena o reducere a preturilor la benzina si motorina de la inceputul anului, insa ulterior acestea depind de evolutia cotatiei petrolului pe pietele externe, in contextul in care statul a mentinut nivelul accizei, dar si supraacciza. Cea de a doua urmeaza sa fie eliminata la inceputul anului 2017. Taxele si accizele percepute de stat reprezinta peste jumatate din pretul carburantilor. Cursul de schimb in functie de care ar urma sa se calculeze acciza in 2016 este cel utilizat in 2014 si in acest an, de 4,7380 lei/euro, legislatia prevazand si o ajustare a acestuia cu rata inflatiei. Cum inflatia a fost negativa, Ministerul Finantelor a anuntat ca va mentine pentru anul urmator acelasi nivel al cursului.

Acciza

Noul Cod Fiscal elimina acciza pentru unele dintre aceste produse, cum ar fi cafeaua, blanurile si iahturile, in timp ce pentru bauturile alcoolice acciza coboara cu aproximativ 30%. Acciza pentru carburanti si energia electrica ramane la acelasi nivel, dar cea pentru tigarete va creste, iar in cazul tigarilor electronice va fi introdusa.

Impozitul pe dividende

O modificare importanta din Codul Fiscal pentru anul 2016 vizeaza impozitul pe dividende, care va scadea de la 16% la 5% si se va aplica pentru castigurile aferente acestui an, urmand ca din 2017 sa se adauge o cota de 5,5% datorata la bugetul de asigurari de sanatate, baza de calcul fiind plafonata superior la de cinci ori salariul mediu pe economie.

Microintreprinderi

Pentru microintreprinderi a fost majorat plafonul de venituri impozabile in care trebuie sa se incadreze, de la 65.000 de euro la 100.000 de euro, si s-a introdus un sistem diferentiat de cote de impozitare, intre 1% si 3%, pentru stimularea infiintarii de locuri de munca si pentru o distribuire mai echitabila a sarcinii fiscale intre microintreprinderile cu salariati si cele fara. Astfel, noile cote de impozitare, valabile de la 1 ianuarie, sunt de 1% pentru microintreprinderile cu peste 2 salariati (inclusiv), de 2% pentru cele cu un salariat si de 3% pentru microintreprinderile care nu au salariati, de la 3% cota generala de impozitare a veniturilor pe aceasta categorie de firme.

Impozitul pe profit

In privinta impozitului pe profit, cota generala ramane cea de 16%, modificari fiind inregistrate punctual la bunurile pentru care se acorda facilitatea profitului reinvestit, precum si pentru unele cheltuieli deductibile.

Impozitul pe proprietate

Pe de alta parte, pentru anul acesta sunt prevazute si scumpiri sau cresteri de taxe, cea mai importanta referindu-se la impozitarea proprietatilor. In acest sens, autoritatile locale vor avea mai multa libertate, astfel ca pot creste impozitele pentru cladirile rezidentiale, mai ales pentru cele in care se desfasoara activitati economice. De exemplu, impozitul datorat in 2015 pentru un apartament detinut de o persoana fizica a fost de 0,1% din valoarea impozabila a cladirii. Din 2016, bugetul local va percepe un impozit diferentiat, in functie de utilizarea constructiei, respectiv pentru locuit, pentru activitati economice sau mixt. Pentru cladirile utilizate exclusiv ca locuinte, impozitarea se va face cu 0,08%-0,2% din baza impozabila a apartamentului, primariile avand posibilitatea sa stabileasca cota de impozitare, in acest interval.

Locuinta-sediu

In cazul in care in locuinta isi desfasoara activitatea o societate sau este sediu de PFA, rata de de impozitare este cuprinsa intre 0,2% si 1,3% din valoarea acesteia. Astfel, utilizarea in activitati economice a locuintei aduce o crestere a impozitului de cel putin doua ori si de cel mult 13 ori. Cresterea impozitului in acest interval este conditionata de o reevaluare a locuintei in ultimii cinci ani. Daca aceasta nu a avut loc, impozitul este stabilit la 2% din valoarea impozabila. Noul Cod Fiscal a introdus si cresteri ale valorilor necesare pentru stabilirea bazei impozabile in cazul acestor constructii. Daca o constructie este folosita atat pentru locuit, cat si pentru activitati economice, impozitarea se realizeaza diferentiat, in functie de suprafata destinata fiecarui scop. In astfel de cazuri, proprietarii de locuinte trebuie sa depuna la autoritatea locala o declaratie speciala pana la finele lunii februarie. Societatile care detin in proprietate constructii trebuie sa depuna, de asemenea, o declaratie speciala de impunere, urmand sa plateasca in 2016 un impozit de 0,08-0,2% din valoarea impozabila a constructiilor rezidentiale pe care le detin si de 0,2-1,3% din cea a constructiilor nerezidentiale. Reevaluarea acestora se face la fiecare 3 ani, iar in lipsa acesteia cotele de impozitare cresc la 5%.

Proprietati neingrijite

Pe langa impozitele pentru locuinte, autoritatile locale au in 2016 si posibilitatea de a majora cu 500% impozitul pe cladirile si terenurile neingrijite.

PFA

Noul Cod Fiscal introduce obligatii suplimentare si pentru persoanele fizice autorizate (PFA), care vor achita obligatoriu contributia individuala pentru pensie, de 10,5% din venitul net realizat si plafonata la un nivel anual de maxim cinci salarii medii pe economie, chiar daca sunt si salariate la un angajator. Totodata, daca PFA vrea sa beneficieze de pensia intreaga, trebuie sa achite si contributia care ar reveni angajatorului, de 15,8%, aplicata la veniturile pe care le obtine din aceasta activitate. In Codul Fiscal aplicat pana la finele acestui an, PFA nu avea aceste obligatii, daca era si salariata.